Acum c-am scăpat – slavă lui Bob, vine bacu' şi pare mult mai sexy decât rubedeniile, deci am să mă îngrijesc de primirea lui – îmi permit să mă delectez cu o leapşă pe care am găsit-o cândva la nenea Worsak. Zice-aşea: "alegi o trupa muzicala(una singura),si cu ajutorul melodiilor acelei trupe vei raspunde cat mai potrivit,intr-o maniera proprie,intrebarilor lepsei" – vezi, vezi, nenea? Te-am citat!
pick your artist: Aaabia aşteptam să vorbesc despre ei: Noir Désir – Pentru cine nu-i ştie, băieţii compun ceea ce se numeşte cea mai cunoscută trupă de rock franţuz contemporană.Ok, ca să jucăm cu cărţile pe faţă – nu-s o fană înfocată a rockului francez – ba mai mult, cred că franţuzii au fost blestemaţi cu o limbă îngrozitor de dulce, care face ca rockul să devină un pop mai agresiv iar filmele horror nişte drame cu ceva mai mult sânge. Am mâncat franceză pe pâine vreo 4 ani, imi place, dar rămân la părerea mea: dacă nu-ţi stă bine în rochie de stambă, nu purta rochie de stambă!
Revenind la Noir Désir, trupa s-a format prin 1980 (ceea ce-i de bine!) şi a "suferit" de influenţe Zepp, AC/DC, The Who (ceea ce e de foarte bine!). Primele albume, cele care i-au consacrat ca trupă sunt dulci, digerabile, dar de la Veuillez rendre l'âme (à qui elle appartient), trebuie să trecem prin Du ciment sous les plaines, Tostaky, 666.667 Club, ca să ajungem la Des visages des figures (2001), care începe frumos, continuă şi mai frumos, cu piesa "Le vent nous portera"-cea mai cunoscută de pe album, în care cunoscătorii vor depista ritmurile compozitorului, Manu Chao, şi se termină "aiurea" (ok, mie recunosc că-mi place), cu piesa jumate melodice-jumate epice, din care se distinge "L'Europe", o piesă-manifest la adresa societăţii europene contemporane.
Momentul de "cotitură" a fost arestarea solistului Bertrand Cantat, care în 2003, la Vilnius, a « bătut-o de-a rupt-o », cum spune românul, pe iubita sa, într-o cameră de hotel. Tipa moare, Bertrand stă câteva ore lângă ea şi apoi sună la urgenţe, ca urmare are parte de-o perioadă de « recreere » între 4 pereţi, până în 2007.
Trupa nu îşi pierde din fani. Vezi, domn'le, ce înseamnă să fii fan…
Acu' c-am scos vreo juma de pagină cu prezentarea trupei, să trecem la lucruri serioase:
2. Are you male or female: Noir Désir – Marlene.
3. describe yourself: Noir Désir – Pyromane (sau pyromanne - nu în adevăratul sens al cuvântului, dar câteodată nu pot să mă abţin să nu plantez căte-un pui de foc...)
4. how do you feel? : Noir Désir - L'enfant Roi
5. describe how you currently live: Noir Désir -
Toujours Etre Ailleur
6. if you could go anywhere,where would you go?: Noir Désir – Lost
7. your favorite form of transportation: Noir Désir – Le Vent Nous Portera
8. your best friend?: Noir Désir - Des Visages Des Figures
9. you and your best friend are:
pot să mă repet? Noir Désir - Des Visages Des Figures
10. what's the weather like?: Noir Désir - Le Grand Incendie (ok, băieţii au o afinitate pentru…căldură – so what? Eu sunt zodie de foc, merge)
11. favorite time of day: Noir Désir
- One Trip One Noise
12. if your life was a tv show, what would it be called?: Noir Désir – La Rage
13. what is life to you?: Noir Désir - Pictures Of Yourself
14. your relationship: Noir Désir –The Chameleon
15. your fear: Noir Désir – No No No
16. what is the best advice you have to give? Noir Désir - Apprends A Dormir (învăţaţi voi, că eu n-am reuşit nici până azi…)
17. thought for the day: Noir Désir – Danse sur le feu, Maria
18. my motto: Noir Désir – Un Jour En France (nu e chiar motto, dar piesa e plină de chestii « drăguţe »
9 reacţii:
mda, si eu am facut leapsa asta...:) pacat ca nu inteleg franceza, sa pricep si eu ce zice nenea asta in melodii:) da' nu-i aaaai:-j
@bobo, iti dai seama ca nici eu n-am inteles nimic prima data cand i-am ascultat dar m-a atras ritmul. pe urma am inceput sa privesc mai atent versurile lor...si n-am regretat
Bey..fac scandal deci :)) "nenea" cand oi avea 30 ani,cum imi spui "babacu de worsak"? stiu ca ma respecti..da nici chiar asa :))
App..da si eu ascult ca boul melodiile,si nu inteleg ..macar ritmul e bun..
Inchei tinandu-ti pumnii pentru a fi cat mai pregatita pt bac..urarile de bafta vin mai incolo :P
@worsak, iti spun asa de cand te stiu si pan` acu nu mi-a luat nimeni capul. dar promit ca-ti zic altfel de-acum, nenea:)
Incearca sa te detasezi, si sa vezi ce comedie tragica devine pastele. Dar pentru asta trebuie sa astepti un an.
suneteee!
am nevoie de adresa ta de mail de la blog ca sa-ti trimit invitatie:)
Iti explic eu apoi ce si cum:)
@Zana, gl91gam@yahoo.com da sa nu mai spui la nimeni:))da` di ce-ti trebuie, mami?
Regret ca nu vedeti dincolo de aparente...ei sunt un produs ce canta pentru altii in primul rand...si mai apoi pentru fani.L`Europe este pentru neinitiati,o piesa manifest.Nimic de contestat.Incantatia de 23 de minute nu e deloc intamplatoare.Face publicul sa fie pregatit pentru un eventual dezastru financiar al europei si subliniaza faptul ca interesele nu sunt ca societatea sa aiba o curba ascendenta,ci sa sape si sa arunce si mai mult noroi in groapa in care ne scaldam.
@Anonim, eu regret ca nu poti sa asculti muzica - e muzica, ca de-aia e pusa pe note, si in primul rand, muzica se simte, nu se analizeaza litera cu litera, cum faci la scoala cu tratatele de filozofie, nu se diseca legaturile si biografiile autorilor. Daca ei sunt un produs, nu-mi pasa. Imi pasa doar de faptul ca imi place cum suna muzica lor. Si vis-a-vis de L`Europe, crede-ma, i-am ascultat versurile, stiu ce spune, n-am nevoie de translator.
Ma bucur in schimb ca tu esti initiat, te felicit, esti mandria tarii.
Trimiteți un comentariu
La ce te gândeşti?