Astea sunt temele predilecte pe care le-au abordat cele mai bune (după mine) seriale din 2009: Lie To Me şi FlashForward.
Primul e un serial poliţist psihologic care se ocupă cu analiza comportomentului, atitudinii, dar mai ales mimicii şi gesticii oamenilor atunci când mint. Serial cuminte, nu rupe gura târgului, dar nici nu e nici un fel de Britnei Spirt, merge în lipsa "granzilor" şi are toate şansele să devină el însuşi un "grand". Atuul de care se bucură serialul este prezenţa lui Tim Roth, pe care-l ştim din Reservoir Dogs (Mr. Orange), şi care îl joacă pe Cal Lightman, un detector de minciuni uman (despre care la inceput am crezut ca e fan House, dar pe urma l-am gasit mai… real?), un îngâmfat, tipul de om care în tinereţe n-a fost chiar un sfânt şi care nu se simte bine daca nu-şi pune puţin pielea în pericol, măcar de amorul artei. La vreo 40 şi ceva de ani, Lightman a trecut printr-un divorţ, are o fiică despre care aş fi tentată să cred că va călca pe urmele lui, chiar dacă nu-I place, nu s-a dezvăţat de pornirile teribiliste dar îşi practică magistral meseria. Personajul e inspirat din realitate, din dr. Paul Ekman, care este, într-adevăr, un specialist în citirea expresiilor faciale şi în tot ce ţine de bodylanguage. Of course, Cal nu e singur, din gupul Lightman facând parte şi dr. Foster, care-I o scumpă, dar oarecum, prea aşezată, Loker, veşnic persecutat de Cal, dar foarte priceput mai ales în psihologia mulţimii, şi Ria Torres, care-i un "natural"…adică n-a făcut studii ca s-ajungă "detectoare"…
E bun, dar mi-ar plăcea să-şi dezvolte un fir narativ care să dea episoadelor o continuitate. A, şi 10 pentru Roth!
FlashForward m-a prins încă de la episodul pilot. Intreaga populaţie a planetei cade (la propriu) într-o stare de…uhm..să-i zic inconştienţă, preţ de 2 minute şi câteva secunde, timp în care se derulează fragmente din viaţa pe care fiecare o va trăi într-o zi de aprilie 2010. Ok, nu chiar toată populaţia planetei, căci în timp ce lumea « doarme », nişte indivizi dubioşi se plimbă « pe ici, pe colea…(asta pentru cine s-a uitat la Megastar) ». Toate bune şi frumoase, dar cum reacţionezi şi mai ales, ce măsuri iei, când ştii ce-o să devii, ce-o să se întâmple, sau poate când ştii că...n-o să mai vezi nimic peste câteva luni ?! O echipă de ageţi FBI, printre care Mark Benford, Demetri Noh, etc, încep o investigaţie în acest sens, chiar dacă unii (mai-marii) le pun beţe-n roate. Un serial « altfel », un serial care se fereşte cât poate de clişee, un serial care mi-a plăcut şi din cauza asta am văzut primele episoade « cu încetinitoru' », de frică să nu se termine prea repede.
E bun şi ăsta, poate mai bun decât LTM, dar sper să nu cadă în banal, şi abia aştept să văd ce-o să se întâmple după « data-limită »…
5 reacţii:
lie to me mi se pare un serial awesome/wonderful si in acelasi timp useful in viata de zi cu zi. acum descarc sezonul 2 si abia astept sa ma lipesc de laptop:))
btw erau 2 min si 17 sec
ps: eu una, din cele doua optiuni as alege LTM :X in fine, e alegerea mea...
pps: tanti, te-ai gandit vreodata sa scrii recenzii de carte, filme?...numai ca ptr asta va trebui sa fii ceva mai obiectiva :))
@Kyky, m-am gandit...dar ai dreptate, trebuie sa lucrez la obiectivitate, altfel ma trezesc machiata "pe cai naturale":))
n-am vazut flashforward dar Lie to Me este foarte bun. Mi se par cam scurte sezoanele insa sunt de nota 10 :D
si, btw, frumoasa recenzie or how do you wish to call it
@Anonim, au si pauze ale naibii de lungi. Cica ultimele 12 episoade din sezonul 2 se vor difuza in vara. Mersi pentru apreciere:)
FF l-am văzut, bun, foarte bun. Ideea originală face tot serialul. Deşi pe alocuri a fost un pic lungită povestea.
LTM e pe listă, deşi am auzit păreri împărţite despre el. Tocmai am văzut toate sezoanele din Dexter, aştept să-mi treacă impresia puternică pe care mi-a lăsat-o. E unul din serialele de top pentru mine.
Trimiteți un comentariu
La ce te gândeşti?