“Dar era aşa fericit!”

miercuri, 28 octombrie 2009

În sfârşit m-am prins la ce-s bune orele de religie. Mi-au trebuit doişpe ani să-mi dau seama. Doişpe ani în care n-am învăţat nici măcar rugăciunile – care, by the way, îs două- una de început de oră şi una de sfârşit – şi după care tot mai am tendinţa ca în timp ce colegii se ridică de pe scaune la sfârşitul orei ca să se roage, eu să-mi iau geanta şi să mă îndrept spre uşă. Norocul meu? Se mai găseşte câte-o mână care să mă tragă înapoi la loc, sau câte-un cap care să-mi spună prietenos: "acum facem din nou rugăciunea"…


Boon… deci vă ziceam că m-am prins la ce-s bune orele de religie. Ridică întrebări. Sau, mai bine spus, îţi dau idei pentru noi postări pe blog (asta în ore se traduce – te fac să te cerţi cu colegul de bancă pe un subiect deschis la lecţie). N-am să mă leg de diviniate în postul ăsta, pentru nu cred în existenţa vreunei entităţi supreme care ne pândeşte dintre nori şi care-o "aibă grijă" de noi dincolo. Nici în "dincolo" nu cred.


Venise vorba de sinucideri. Gestul suprem, gestul final. Îmi povestise cineva mai demult despre o mamă care într-un act de disperare s-a aruncat de la balcon. Reacţia "publicului"? – "Dar era aşa fericită!".


Întrebarea pe care mi-o pun în calitate de om este cum dracu poate cineva să spună despre un sinucigaş că era fericit?! Tu vorbeşti, tu întrebi, tu pretinzi că ştii tot despre o anumită persoană. Tu îl vezi pe viitorul sinucigaş cu zâmbetul pe buze azi, dimineaţa, când îţi dă "bună ziua!", când stă la palavre cu tine, deşi timpul îl presează, dar seara, zâmbetul ăla se metamorfozează într-o grimasă îngrozitoare! De ce? Pentru că un om nu trăieşte din palavre şi saluturi! Un om se loveşte în fiecare zi de probleme, mai mari sau mai mici, direct sau invers proporţionale cu ceea ce poate suporta. Un om, poate, îsi vede copii murind înainte de vreme. Un om suportă bătăi şi injurii. Un om este adus la disperare de probleme financiare. Un om are momente când îşi cântăreşte cei 3 lei din buzunar şi împarte o pâine în felii subţiri ca să ajungă la toată familia. Un om îşi dă masca jos atunci când ajunge acasă şi când tu nu-l mai urmăreşti cu privirea, ca să vezi ce fular şi-a mai cumpărat! Şi atunci, surpriză! "O, biet actor!/O, biet artist!/ Rolurile mor,/Viaţa e un teatru trist!".


Şi mie, titirez "brun-roşcat de pădure" pe care-l vezi fredonând Led Zeppelin şi filozofând pe tema sinuciderii, îmi spui că nu ştiu ce e viaţa. Ştiu. Toată lumea ştie. Dar nu mă tai în faţa ta şi nu-mi plâng de milă. Suport. Suport pentru că-mi place să văd lumina soarelui. Şi din atitudinea mea, tu tragi concluzia că n-am nicio problemă, că ceea ce trăiesc se numeşte fericire supremă. Şi crede-mă, faptul că ţi-am Indus această idee e pentru mine, la fel ca pentru orice actor, o mare realizare!

9 reacţii:

bobo spunea...

dupa ce mi s-au intamplat o groaza de chestii, de care am scapat numai ca am avut sau nu curaj sa le rezolv, si dupa ce am inceput si eu cu orele de filosofie, si intr-un sfarsit mm-am hotarat sa citesc si eu Biblia, cand am descoperit cate aberatii sunt acolo, sincer m-am cam lasat de tot ceea ce tine de credinta. nu mai pot cu ea. se zice ca noi, romanii, suntem pe locu doi la pupat oase de oameni, pardon, moaste. daca am fi noi atata de credinciosi, nu ar mia fi atatia infractori la noi in tara, suntem doar superstitiosi, ne e frica sa nu ne ardem in focu ala de veci. io zic ca dupa ce murim, tot benzina ajugem.

sunetul-mai-tare spunea...

eu sunt atee declarata, dar ii respect pe cei care cred cu adevarat

Lola. spunea...

"Dar era aşa fericită!" omfg 8-| da.si s'o aruncat de fericita ce era.nu?? 8-| oameni care nu'si folosesc neuronul nici in cele mai evidente situatii.
normal ca stii.toti care au viata,stiu ce'i aia.
mda...stii...atat de bine te cunosc cei din jur incat oricat de ipocrit si de fortat ar fi zambetul nenorocit de pe fatza ta,ei tot fericit te cred.e usor sa te uiti si sa crezi ceea ce vezi.da' cand e vorba ce ceea ce'i dedesubt,nu mai e asa usor.si atunci,eu nu intzeleg de ce toata lumea are impresia ca ma cunoaste.de ce toata lumea se da drept "prieten".de ce toata lumea se preface ca'i pasa,cand nu'i asa nici pe departe.e un fel de...obisnuinta...un lucru intrat in reflex...sa te prefaci ca'ti pasa de cineva.o faci fara sa'ti dai seama uneori.o faci pe bunul samaritean.te prefaci ca asculti.ca ajuti.ca il/o susti.
fuck off!!! 8-| altceva nu mai am de zis.

[o zi buna!!]

Lola. spunea...

legat de ce'a zis bobo...eu nu vreau sa ajung in rai.si stiu ca n'o sa ajung.asa simplu.

aa si...

"Prefer compania unui diavol pocait,decat tutela unui stfant ratat." [Valeriu Butulescu]

sunetul-mai-tare spunea...

Si tie, Lola. Adica..zi buna. :)) Adica si eu iti urez o zi buna:))

~*ThEo*~ spunea...

si fara suparare sa trecem si la mustrari...

sincer, sunetule, nu vad rolul abordarii ideii despre divinitate in acest post. bun. aia s`a sinucis. a zis careva k avea credinta sau nu? nu cred. deci e fara sens... sorry, fara suparare....

asa...si ceva bun despre postare: e buna ideea...chestia e k, stiindu`te pe tine pasionata de acest rock, daca tu te`ai sinucide maine dimineata, desi azi ai salutat pe toti cu zambetul pe buze, lumea ar fi zis k erai tare nefericita si ca nu apreciai viata.. iar asta e cu totul si cu totul gresit. asa cum s`a spus si despre femeia aia... gurile rele...

Mihai spunea...

Sincer, eu cred în existanța unui divin, dar nu în felul în care ni-l prezintă religia.

sunetul-mai-tare spunea...

@theo, nu ma supar. chiar ma bucur cand primesc comentarii care imi atrag atentia.

Subiectul sinuciderii a fost deschis la ora de religie. Si, sorry, ma iau de oricine vreau, chiar daca isi are culcusul pe Terra sau deasupra ei.

Poate ai dreptate, poate unii ar spune despre mine asta - oameni de genul persoanei care ma intreba daca ma dau cu capul de pereti. Dar nu cred ca la vederea cadavrului meu (ia uite ce prostii vorbim:))), toti vor face imediat legatura cu rockul, pentru ca nu arat ca un "rocker" dinala de care stiu ei. Si, in plus, cei care ma cunosc de aproape stiu ca muzica e pentru mine o bucurie, nu un motiv de sinucidere.

O zi buna..sau noapte..ce vrei tu;))

Lola. spunea...

eh,poate tu nu aratzi ;)) dar la cat is de prosti oamenii din ziua de azi,daca se sinucide un satanist,aia zic ca era emo.prea multa prostie'n lume.sinuciderea e o...ultima alternativa poate...pentru oamenii disperati,cu prea multe probleme.unii trec cu usurintza peste pb,altora le este mai greu.depinde de firea fiecaruia.eu m'as sinucide,dar nu am curajul sa o fac.asa ca nu mi'a ramas altceva de facut decat sa astept apocalipsa[si vai de mult timp o astept 8-| si numa' nu vine odata...]

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

La ce te gândeşti?