Stare..by Sunetul-mai-tare

vineri, 13 februarie 2009

De cateva zile încoace, mă simt bine. De fapt, daca stau să mă gândesc, mă simt neobişnuit de bine. O fi de la primăvara asta sub acoperire? Chiar nu ştiu de ce mă simt atât de bine, având în vedere că nu mi s-au întâmplat chiar cele mai mirifice chestii din Univers.

Drăguţele doamne de serviciu au încercat să-mi şteargă desenul de pe masa de la şcoală. Ştiţi voi..chestia aia cu 4 picioare din lemn antic, atât de vechi încât e aproape gata să de facă combustibil natural.. Chestia e că desenul meu era un pic mai special..erau o mulţime de obiecte mai mult sau mai puţin folositoare printre care lilieci roşii, verzi şi negri, semiluni colţuroase, picături, pălării, linii curbe, frânte, „grunge”, „hippie”, până şi semnul „peace” (v-am mai spus, e de la RedBull...). Era special în sensul în care era cam de vreo 20 de cm înalţime şi cam tot pe atât în lungime şi era făcut cu markere colorate şi negre, aşa că nu pot spune că e o muncă chiar uşoară să-l ştergi... E ca şi cum ai şterge un tatuaj. De fapt, chiar mi-ar fi plăcut ca banca mea să fi fost un nene căruia eu i-am făcut un tatuaj permanent. Mă rog, vă faceţi că n-aţi citit asta... Îmi imaginez convorbirea dintre distinsele doamne care frecau la banca mea să o readucă în normalitate: „Bă, fir’ar a dracului, cine-i dementa asta
Desenul, bineînţeles, are personalitatea mea, aşa că nu s-a lăsat şterş decât pe jumătate. Când am dat cu ochii de minune, era un fel de...stafiuţă prinsă în lemn..Mda... Vă dau iar de muncă, doamnelor care l-aţi şters..din nou..şi cât de curând!

Am aflat de existenţa unei cărţi de franceză care citeşte gânduri. Pe scurt, ştie, a naibii ce nu-ţi place şi exact aia afişează pe pagină. Altfel nu-mi explic cum ni s-au dat cele mai nasoale eseuri (şi multe..de exemplu, marţi sau miercuri sau joi, alegeţi voi ziua, am făcut 4 sau 5...dar m-am culcat spunându-mi „je ne regrette rien!”

L-am văzu pe Bob Marley zilele astea. Era la fel de zâmbăreţ. Cred că era fericit, exceptând faptul că era pe un frigider la o măcelărie. Sunt mândră că există şi oameni care lipesc Bobi pe frigidere!

M-am trezit aseară pe la 2. Mi-am adus aminte de Hilda. E ţestoasa pe care am primit-o când aveam 6 ani de la mătuşa mea. Am bătut-o cu picioarele pe mătuşa atunci până când a trebuit să accept prezenţa „putrezitei” în balconul meu. Sărea mereu din acvariu şi o găseam în spatele dulapului de bucătărie. La un moment dat, n-am mai găsit-o, dar sunt sigură că sub dulapurile de bucătărie există o conductă unde intră toate broaştele ţestoase când sar din acvarii şi se duc prin conducă până în mallul broaştelor din subteran. E o chestie cu rafturi care se întind pe orizontală, pentru că broaştele nu pot să se înalţe pe tocuri să vadă rafturile de sus. Şi când li se face dor de casă, se întorc prin conductă, pentru că e prevăzută cu o bandă rulantă. Deci Hilda mea stă în mall de...vreo 12 ani..

Propun ceva. Daţi shut down şi uitaţi-vă pe fereastră. Sau eventual, ieşiţi la o plimbare. Uitaţi-vă împrejur..zilele astea viaţa mi-a demonstrat că putem să ne uităm în jur atât de puţin timp...
Şi dedicaţia specială...fără număr, fără număr...roşia cocalar!:)) nu, acu pe bune, n-am nimic (bun)  cu cocalarii
Peace! 

17 reacţii:

Stephen G. spunea...

Ciudata expresia fetei rosiei cocalar...Ma asteptam ca daca ciuperca emo era trista, rosia sa zambeasca tamp. Dar pare foarte dezorientata...cred ca te-a auzit ca nu ai nimic (bun) cu cocalarii.

Anca G. spunea...

mai mult ca sigur:)) dar eu ii urez sa moara fericit...si eventual sa-şi ia şi lanţu de haur..

Unknown spunea...

da da de la nashu mareeee fara numar fara numar pentru boss maneleeeee =)) chiar ma amuza desenu e taree :D, ma bucur ca te simti bine ;) si da.. e ceva mai mult dincolo de fereastra, e viata atat de minunata colorataaaa vieeee intensa..... cius!

Unknown spunea...

btw, azi e vineri 13, hmm saracu cocalar, sta in casa probabil, ii e frica :))

emokid spunea...

eu zilele astea am o stare ciudata , azi sunt happy , maine sunt melancolica , dar viata e roz :)

worsakeend spunea...

eu cred k testoasa era ninja..si cum la u nu prea avea ce face,s-a carat spre alta fetita..mai rea :))

Anca G. spunea...

@kid, roz cu cranii "simpatice"?;))
@ worsak, crezi?:-S sper sa fi ajuns la vreo pitipoanca si sa-si fi pus in aplicare miscarile ei ninja s-o bage in coma:))

Anonim spunea...

super tare articolul..si eu cand eram mica am primit un canar de ziua mea..si a trait cam 4 ani pana cand l-am luat cu mine l-a tzara si mi l-a mancat pisica:|

Anca G. spunea...

daca zici tu ca-i tare..
l-a mancat pisica, zici..dar daca l-a mancat vreun caine si i-a inscenat totul pisicii?;)
o sa iau si eu leapsa ta, mi se pare interesanta;)

Anonim spunea...

Daca exista mall-ul broastelor testoase care sar din acvarii ma linistesc. Inseamna ca exista si mall-ul canarilor de la scoala, de care trebuie sa ai grija in vacante. Desi, daca e asa, canarii aia stau la mall de vreo...7 ani... :-s Sa ma duc dupa ei? (oricum din 3 nu mai ramasesera decat 2 canari ..pe unu il omorase cainele meu)

deea spunea...

imi place desenul....probabil imi placea si desenul de pe banca ta daca il vedeam.....
...broscutele si mall-ul?...:X:X..daaa....si eu ma gandeam la raiul pestisorilor,avand in vedere ca 2 sau 3 mi-au "disparut" cand eram mica!
....totusi nu trebuie sa ne uitam nici prea mult in jur...cateodata realitatea ne izbeste atat de tare incat nu ne mai putem revennii!

Anonim spunea...

@ cristina, sunt sigura ca exista si un mall al canarilor, altfel ar fi discriminare

Anonim spunea...

deea, cred ca ti-ar fi placut...dar am sa fac altul..mult mai luminos si mult mai frumos:))

emokid spunea...

:)) deci sa nu fie cu ghinion , desi mie mi-ar placea sa ramana asa :)) ft , esti prea superstitioasa :))
ma rog , azi e o zi in care am fost jumi juma , prima jumatate am fost cam melancolica si a doua jumatate cam zambareata , da e o iluzie numai , trebuia sa fiu trista toata ziua , tot timpul pana o sa se clarifice lucrurile si pariez ca daca acum e naspa ele o sa se inrautateasca ...

Anonim spunea...

mhăi kid... fii mai optimistă!! viaţa nu e tocmai roz, dar nici chiar aşa de distrusă nu e. şi... nu e deloc o iluzie... whatever

sunete... adevarul e că... se fură. acu nu ştiu daca şi ţestoasa ta a fost furată... dar sunt 100% sigur că se fură. cât despre existenţa unor mall-uri pentru ţestoase, canari si alte fiinţe din regnul animal... păi în acest caz ar fi o conspiraţie mare din partea lor, a animalelor, şi peste vreo 20 de ani se vor răscula.
şi... ai dreptate!!! cărţile de franceză tind sa te facă să-ţi doreşti să tragi un pui de somn!! i kind of know the feeling...chit că-s la mate-info:p

Anonim spunea...

bineinteles..e o conspiratie la nivel inalt in frunta careia sta...(tobe!!!) broasca presedintelui basescu:)) au si ele presedinti, nu? :-S

Anonim spunea...

habar n-am. probabil s-or fi adunat pentru votare. eu unul nu țin animale de casă, deci nu am găsit nici un buletin de vot sau ceva care să sugereze ideea că ar fi conduse. dar dacă e așa, e grav. trebuie luate măsuri. neapărat. și cât mai urgent.:)
altfel... vom asista la "The end of the world as we know it"!!

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

La ce te gândeşti?